Stim cu totii ca TVA a crescut. Stim cu totii ca au fost inundatii si asteptam scaderi in productia agricola. Exista o ingrijorare legata de evolutia inflatiei in lunile urmatoare si in consecinta preocupari legate de evolutia ratei dobanzii pentru leu. O buna parte din analistii economici se asteapta ca dobanzile la leu sa creasca in perioada imediat urmatoare. Insa este oare necesara o crestere a dobanzilor?
In primul rand vom vedea evolutia inflatiei de-abia la jumatatea lunii august (cand apar datele pentru luna iulie). Pana atunci vor exista doar speculatii cu privire la impactul majorarii TVA. Scaderea consumului si dificultatile generale de finantare/creditare vor tempera dorintele producatorilor si ale comerciantilor de a induce o crestere exagerata a preturilor. Nu as fi surprins daca inflatia la sfarsitul lui 2010 va fi sub 6%.
BNR a adoptat o pozitie prudenta de asteptare, e drept ca a oprit trendul de reducere al dobanzii de politica monetara insa nici nu a crescut-o (cum se asteptau multi). Nu disponibilitatea de bani ieftini este problema in cresterea inflatiei, ba dimpotriva, astfel incat BNR nu are de ce sa intervina pentru cresterea dobanzii. De asemenea BNR are o politica de semi-control a cursului iar rata dobanzii la leu este in continuare atractiva fata de alte monede. Daca puterea executiva nu va veni cu alte decizii radicale care sa alimenteze inflatia si sa conduca la devalorizarea leului, probabil ca BNR va continua aceasta politica neutra si e posibil sa avem parte de noi reduceri de dobanda in octombrie-noiembrie.
Subiectul care ne afecteaza cel mai tare pe noi clientii bancilor nu este insa inflatia sau dobanda de politica monetara, ci rata dobanzii la depozite si la credite. Unele banci s-au grabit sa creasca rata dobanzii la depozite, anticipand probabil o crestere a ratei dobanzii la credite. Este insa justificata o astfel de majorare?
In primul rand rata dobanzii la depozite este corelata de multi cu rata inflatiei (vorbind de dobanzi real pozitive sau negative). “Rata dobanzii la depozite ar trebui sa fie peste rata inflatiei pentru a oferi protectie depunatorilor”- acesta este sloganul pe care il auzim de multe ori. Din pacate pentru depunatori acest slogan este gresit. Rata dobanzilor la depozite trebuie corelata nu doar cu inflatia, dar si cu rata dobanzii de politica monetara precum si cu rata dobanzii la care bancile se imprumuta intre ele. Cu ROBOR pe termen scurt undeva la 3%, cu rata dobanzii de politica monetara la 6.25%, cu rata inflatiei previzionata la 7%- o rata a dobanzii la depozite care sa exprime realitatea actuala ar fi undeva intre 5.5-6%.
Depozitele bancare sunt impozitate mai recent cu 16% din dobanda bruta acumulata. Multe banci au anuntat ca “vor suporta” cresterea aceasta de impozite astfel incat clientii vor continua sa primeasca aceeasi dobanda neta. Aceasta este o strategie de marketing cu iz de politicianism ieftin, intrucat bancile nu suporta aceste impozite ci le transfera asupra creditarii. Parerea mea este ca ar trebui mentinuta o rata a dobanzii de 5.5-6% brut la depozite (cu deducerea de 16% aferenta), nu este etic ca altii sa plateasca confortul deponentilor (ar fi etica situatia opusa in care bancile sa reduca dobanzile la 4% cu justificarea ca diferenta de 2% merge catre constituirea de provizioane de risc la credite?).
Bancile nu au insa interesul sa reduca dobanzile la depozite. Oamenii s-au obisnuit sa tina banii in banca si sa nu faca nimic cu ei avand o dobanda buna- “peste rata inflatiei”. Banii acestia stand in depozite la termen ajung la dispozitia bancii, care ii poate investi pe termen scurt. In loc ca sume imense de bani sa ajunga direct in consum sau investitii private, ei se plimba pe piata interbancara sau valutara inclusiv in speculatii ale bancilor. E un cerc vicios in care bancile au interes sa atraga depozite pentru a avea sume mari cu care sa activeze pe pietele interbancara si valutara unde pot avea castiguri rapide. Cu cat sumele sunt mai mari, cu atat pot avea o influenta mai mare asupra pietei si castiguri mai substantiale. Cine sufera din toata aceasta structura de functionare? Economia reala, locurile de munca. Rata dobanzii ridicata la depozite induce o problema macroeconomica majora in strangularea consumului si a investitiilor.
Ce se intampla insa cu rata dobanzii la credite? Aici problemele sunt si mai mari intrucat puterea de negociere a bancilor este mai mare. In “valtoarea creditarii” s-au incheiat multe contracte in care rata dobanzii este stabilita in functie de indicatori aflati la dispozitia bancii: rata dobanzii interne, evaluarea mediului economic de catre banca samd. Astfel ca bancile au libertatea de a creste rata dobanzii cand vor, fara a tine cont de fundamentele economice si dobanzile din piata. In multe contracte de credit nu exista referiri la ROBOR, la rata dobanzii de politica monetara, la rata inflatiei samd.
Cei care au credite (si le platesc) sunt cei care sustin in acest moment bilanturile bancilor, catre ei sunt transferate toate costurile suplimentare ale bancilor si sustinerea deponentilor. Ei sunt cei care trebuie sa suporte si dobanzile mari pe care bancile le platesc la depozite, si cresterile de impozite (pe care “bancile le suporta” nu e asa?), si greselile de creditare ale bancii (traduse in provizioane mari, prime de risc enorme pe piata romaneasca- generate nu doar de conditiile obiective ale pietei).
Astfel ajungem la dobanzile la credite care sunt in intervalul 13-15%. Imens pentru piata romaneasca. In luna iunie avem o inflatie anuala de 4.4% dar creditele sunt la 14% (ipotecare- DAE). Un ROBOR intre 3-5% si dobanda la credite de 14%. O rata a dobanzii la creditul LOMBARD al BNR de 10.25%! Fie bancile fac foarte multi bani, fie undeva in sistemul financiar exista niste gauri enorme prin care banii sunt transferati (catre firmele de asigurari, catre clientii rau-platnici, samd).
In concluzie, daca in prezent avem probleme in repornirea motorului economiei romanesti aceasta se datoreaza si structurii dobanzilor la moneda nationala. Bancile mentin dobanzi mari la depozite (determinand deponentii sa nu consume si sa nu investeasca) si practica dobanzi absolut ridicol de inalte la credite (stranguland orice posibilitate de investitie pe credit). O diferenta intre dobanzile la credite si depozite de 7-8% este déjà ceva enorm, insa atunci cand te raportezi la dobanzi la depozite care sunt peste rata inflatiei/dobanda de politica monetara/ROBOR atunci este si mai ridicol.
Evident ca bancile sunt libere sa practice ce dobanzi vor si (de ce nu) “piata dicteaza nivelul dobanzii”, insa lipsa concurentei face ca piata sa fie distorsionata iar bancile isi pot impune aceste politici de dobanzi bizare. Nu sunt bancher, dar eu unul nu as acorda mai mult de 6% la depozite iar creditarea s-ar face cu maxim 9%. Atunci motorul economic ar porni mult mai repede, fara puseuri inflationiste.
Nu stiu cum nu exista o lege a bancilor din Romania, ridica dobanziile cum vor ei.
http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/cercel-brd-nu-exista-motive-pentru-cresterea-dobanzilor-daca-statul-reduce-deficitele-6732536