Dupa cum am mai spus de multe ori, distrugerea virtuala este distrugerea nemanifesta dintr-un sistem. Exista insa tipologii ale sistemelor si grade diferite de integrare intre sisteme. Din punct de vedere al distrugerii virtuale este relevanta complexitatea sistemelor, gradul de inchidere/deschidere, comportamentul dinamic, integrarea sistemelor etc. Din punct de vedere al complexitatii, sistemele pot fi clasificate pe scurt: a. Sisteme simple b. Sisteme complexe c. Sisteme complexe adaptive (cu o categorie speciala a sistemelor inteligente). Modul in care se formeaza si acumuleaza distrugerea virtuala in fiecare din aceste tipuri de sisteme difera in functie de gradul de complexitate.

Atunci cand am scris prima oara despre “distrusul intern brut”(DIB), prima reactie a unor cititori cu cunostinte economice a fost ca acest concept nu aduce nici o noutate. Studiul stocurilor de bogatie nu evidentiaza doar cresterea stocurilor de bogatie, dar si reducerea acestora. Reducerea stocului de bogatie se face, evident, prin distrugerea bogatiei. Asadar de ce am pierde vremea discutand despre un concept nou si nefolositor din moment ce stiinta economica abunda deja de indicatori si indici ai bogatiei?

Articolul precedent legat de DIB (Distrusul Intern Brut) a introdus in mare cativa termeni: distrusul absolut, distrusul potential, distrusul virtual si a subliniat o presupusa conexiune intre interactiunea productie(creatie)/distrugere si diferite niveluri de echilibru sistemic. Probabil ca acesti termeni sunt greoi si mai greu de “digerat” doar printr-o simpla definitie, cel mai bine ar fi sa exemplificam si practic.

Primul articol dedicat subiectului Distrusul Intern Brut (DIB) a avut doar menirea de a introduce acest concept si de a schita in mare modul lui de definire. La modul simplist DIB este definit ca suma a valorilor nete distruse dintr-o economie in decursul unei perioade de timp. Practic din aceasta definitie scurta DIB este opusul PIB- ambele cuantificand fluxuri economice- iar din interactiunea lor putem urmari variatia stocului de bogatie interna. In spatele acestei definitii simpliste stau insa mai multe consideratii teoretice.

Este omul o fiinta sociala sau nu? Exista undeva in genele noastre predispozitia catre o interactiune cu semenii nostril? Sunt intrebari care pana nu demult erau subiecte de discutii predominant in cercurile sociologilor sau politologilor. In ultimii zeci de ani marea majoritate a umanitatii a fost lansata intr-o cursa a dezvoltarii economice si tehnologice nefiind preocupata la nivel de “mainstream” de aspectele teoretice ale structurilor sociale. Climatul general actual insa indeamna la mai multa introspectie si la incercarea de a intelege in amanunt fundamentele structurilor sociale.